Un document de 82 de pagini care prezintă măsurile pe care Guvernul britanic se pregătește să le ia în privința imigranților europeni, inclusiv a cetățenilor români, a ajuns în mâinile jurnaliștilor insulari.
Guvernul britanic se gândește să introducă mai multe restricții de călătorie și de muncă pentru imigranții europeni, inclusiv pentru cetățenii români.
“Documentul menţionează clar necesitatea de a solicita cetățenilor UE să își prezinte pașapoartele atunci când vin în Marea Britanie, iar alte tipuri de identificare nu vor mai fi suficiente, ori acceptate.
Potrivit proiectului, Guvernul <va pune capăt liberei circulații în forma sa actual> după ce Marea Britanie a părăsit UE. În timpul fazei de implementare, persoanele care vor să locuiască în Regat pentru o perioadă mai lungă de timp vor trebui să furnizeze dovada cetățeniei fie cu un pașaport, fie cu un document de imigrare biometrică din cadrul biroului Home Office.
De asemenea, orice persoană care solicită un permis de ședere pentru Regatul Unit va trebui să furnizeze anumite documente și amprentele acestora.
Documentul sugerează că numai persoanele care au experiență reală în câmpul muncii vor primi permisele de ședere în Marea Britanie pentru mai mult de trei ani.
Una dintre propunerile cele mai controversate din proiect, prevede menţiuni speciale pentru ceilalți membri ai UE. Astfel, se doreşte implementarea unui regim mult mai dur, care va limita rezidența la <parteneri, copii minori (adică sub 18 ani) și rude dependente de adulți>. Membrii ai familiei extinse, alții decât partenerii durabili, NU se mai califică drept membri ai unei familii, potrivit legislației britanice”, notează observator.tv, preluând informațiile publicate de The Guardian.