Restaurantele şi barurile care sunt amendate de trei ori pentru că au încălcat restricţiile în pandemie ar putea fi închise. După un an de pandemie, s-au prins şi guvernanţii că amenzile de 1.000 de lei nu mai sperie pe nimeni, relatează observatornews.ro.
Sute de tineri au petrecut într-un club cu pretenţii din zona de nord a Capitalei în weekend. Asta după ce au fost rugaţi să nu posteze imaginile pe Facebook sau Instagram, să nu afle poliţia. Proprietarii nu se mai împiedică de amenzi, în condiţiile în care una nu depăşeşte preţul unei sticle de şampanie. Preferă să le plătească, decât să tragă oblonul pe întreaga afacere.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, nu pare amuzat de ce întâmplă. Aşa că vrea ca localurile care sunt amendate de trei ori pentru nerespectarea regulilor în pandemie, să fie închise. Iar premierul îl susţine.
Lucian Bode, ministrul de Interne: ”O amendă de 1000 de lei într-un club de fiţe din Bucureşti nu rezolvă problema”.
Florin Cîţu, premierul României: ”Cei care nu respectă propunerea este de a li se suspenda activitatea, în primă fază două săptămâni, apoi mai mult”. (foto: imagine ilustrativă)











