(P)

O nouă sursă de apă. O stație nouă de tratare a apei potabile. O stație nouă de clorinare. Un rezervor nou de apă potabilă și unul ce va intra în reabilitare. O stație de pompare apă tratată. 7 noi kilometri de conducte de aducțiune. 19 kilometri de rețele noi de distribuție. 7 kilometri de rețele de distribuție reabilitate. Patru stații noi de pompare a apei potabile.

Acestea sunt doar câteva dintre investițiile ce urmează a fi făcute în Onești, în cadrul proiectului de 58 de milioane de euro privind dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată dezvoltat de RAJA Constanța.

Pe 9 ianuarie, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, și directorul general al RAJA SA, Felix Stroe, semnau, la București, contractul de finanțare care mai cuprinde și alte investiții importante, cum ar fi extinderea rețelei de canalizare (nu mai puțin de 26 de kilometri sunt prevăzuți în proiect), reabilitarea altor 4 kilometri din rețeaua de canalizare, 11 stații noi de pompare a apei uzate, 7 kilometri de conducte de refulare.

Investițiile – împărțite în trei mai contracte

“Oneștenii nu vor mai rămâne niciodată fără apă!”, a dat asigurări directorul general al RAJA, Felix Stroe, în cadrul ședinței solemne a Consiliului Local Onești, care a marcat  intrarea într-o nouă etapă a proiectului.

La eveniment a participat și o delegație din partea Ministerului Fondurilor Europene, condusă de Cătălin Bălan, care a ținut să gireze astfel proiectul investițional ce urmează a fi demarat cât de curând. Au mai fost prezenți președintel CJ Bacău, Sorin Brașoveanu, dar și Valentin Saghiu, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, din care UAT Onești face parte.

Investițiile din cadrul proiectului vor fi realizate prin trei contracte de lucrări, după cum a explicat Ion Preda, directorul Departamentului Dezvoltare și Finanțări Externe RAJA.

“În cadrul contractului de reabilitare și extindere a rețelelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare menajeră în Onești vom realiza următoare investiții: 26 km de rețele de distribuție noi și reabilitate, 30 km de rețele de canalizare noi și reabilitate, 7 km conductă de refulare apă uzată, instalarea de vane de reducere a presiunii în rețeaua de distribuție astfel încât presiunea medie în rețea să fie de aproximativ 3,5 atm, sectorizarea rețelelor de apă, 4 stații de pompare apă potabilă și 11 stații de pompare apă uzată.

Trebuie precizat faptul că din cauza conductelor învechite, aflate într-un stadiu avansat de uzură, apar frecvent avarii și pierderi de apă în sistem, nivelul pierderilor fiind estimat la circa 70%, situație care se reflectă negativ în calitatea serviciului”, a precizat Preda.

Un al doilea contract de execuție privește reabilitarea și modernizarea stației de epurare din Onești, care ultima oară a fost modernizată în 1976.

Va fi construită o stație de epurare cu o capacitate de 41.500 l.e., conform ultimelor tehnologii în materie. Stația de epurare va fi prevăzută cu treaptă mecanică, treaptă biologică – reactoare pentru defosforizare, nitrificare și denitrificare, biomasă în suspensie, decantoare secundare, treaptă de tratare nămol și sistem SCADA.

De asemenea, sunt prevăzute construirea unei clădiri administrative și a unui laborator propriu pentru efectuarea analizelor de apă uzată, lucrări de amenajare a canalului de evacuare a efluentului în râul Trotuș”, a mai menționat directorul Departamentului Dezvoltare și Finanțări Externe RAJA.

Al treilea contract urmărește crearea de facilități noi de captare și de tratare a apei, aducțiune și reabilitarea facilităților de înmagazinare existente în Onești.

Concret, pe lângă faptul că va fi construită o sursă de apă alternativă pe râul Trotuș (de suprafață, aceasta fiind cea mai bună variant dintre toate cele încercate – s-au făcut inclusiv foraje de mare adâncime), va fi construit și un rezervor de înmagazinare a apei potabile cu o capacitate de 7.5000 mc, iar rezervorul de 10.000 de mc de la Cuciur va fi reabilitat.

“Prin seriozitate, eforturi susținute și temeinicia muncii noastre am făcut posibilă atragerea 𝐜𝐞𝐥𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐢 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥𝐚̆ de apă-canal, de care vor beneficia peste 45.000 de locuitori ai orașului nostru”, a declarat primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc.

Ieri, 17 ianuarie, s-au deschis ofertele de atribuire a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare și modernizare a stației de epurare, lucrări ce se estimează că vor demara în iunie. Valoarea acestui contract este de peste 20 de milioane de euro.

loading...