Vești uriașe pentru locuitorii din Onești! Taxele pe locuințe scad cu până la 38%, iar cei care plătesc până la 31 martie primesc încă 10% reducere. Decizie de ultim moment în Consiliul Local!
După majorările de la finalul lui 2025, autoritățile locale din Onești vin acum cu o veste care îi va face pe proprietari să răsufle ușurați: impozitele pe locuințe scad cu procente bune.
Taxele pe locuințe au fost reduse oficial la Onești, după ce Consiliul Local a aprobat astăzi proiectul de hotărâre privind modificarea impozitelor stabilite pentru anul 2026. Decizia a venit în urma unei ședințe extraordinare în care aleșii locali au votat diminuarea taxelor până la nivelul minim permis de lege.
Hotărârea a permis corectarea majorărilor operate la finalul anului trecut, iar impozitele au fost reduse între 15% și 38%, în funcție de vechimea clădirii. Astfel, un impozit de 500 de lei a scăzut la aproximativ 425 de lei pentru locuințele mai noi, la 360 de lei pentru cele cu vechime între 50 și 100 de ani și la circa 320 de lei pentru clădirile de peste 100 de ani, după cum a exemplificat Laurențiu Neghină, purtătorul de cuvânt al Primăriei Onești, într-o postare pe Facebook.
„Astăzi, consilierii locali au avut spre dezbatere și aprobare un proiect de hotărâre care a prevăzut reducerea impozitului pe locuințe până la nivelul minim permis de lege”, a punctat Neghină. Acesta a explicat că măsura a fost posibilă după adoptarea unei Ordonanțe de Urgență care a permis autorităților locale să reducă impozitele majorate anterior.
În plus, contribuabilii care au achitat integral impozitul până la 31 martie au beneficiat de o reducere suplimentară de 10%.
În Onești sunt aproximativ 14.000 de locuințe cu vechime sub 50 de ani, 11.000 între 50 și 100 de ani și 27 de clădiri care depășesc un secol.
„Prin această hotărâre am încercat să reducem cât se poate din efectele unei majorări care a afectat întreaga țară, folosind toate instrumentele legale pe care le-am avut la dispoziție”, a mai transmis reprezentantul administrației locale.
Noua grilă de impozitare a intrat în vigoare imediat după adoptarea hotărârii. (foto: arhivă)











