Nu mai puțin de trei gospodării au fost distruse de incendii în comuna Mănăstirea Cașin, de lângă Onești, pe parcursul săptămânii trecute. Familiile Enache, Albu și Deleu au rămas fără agoniseala de-o viață, după ce focul le-a pârjolit casele și bunurile. Nenorocirile au curs una după alta, iar oamenii au privit neputincioși cum casele li se transformă în scrum.
Primăria Mănăstirea Cașin a lansat un apel către cetățenii care pot ajuta familiile afectate de incendii dar, în aceeași măsură, îi îndeamnă pe toți locuitorii comunei să ia toate măsurile pentru a preîntâmpina producerea unor episoade similare. Nu în ultimul rând, cetățenii sunt sfătuiți să încheie o asigurare a locuinței. Aici trebuie spus însă că, dacă asigurarea obligatorie a locuinței ne protejează doar în cazul dezastrelor naturale (cutremure, inundații naturale, alunecări de teren), asigurările facultative acoperă mult mai multe riscuri, inclusiv de producere a incendiilor. Brokerii de asigurări spun că o astfel de asigurare pleacă de la 200 de lei pe an, foarte puțin raportat la costul unei asigurări RCA obligatorii sau CASCO, în cazul autovehiculelor.
„Având în vedere ultimele evenimente produse pe raza comunei noastre și anume incendiile produse la familiile Enache, Albu și Deleu, acestea scot în evidență importanța efectuării, de către noi toți, a unor operațiuni necesare și obligatorii, totodată!
CURĂȚAREA COȘURILOR DE FUM!!!
VERIFICAREA INSTALAȚIILOR ELECTRICE!!!
ÎNCHEIEREA UNEI POLIȚE DE ASIGURARE OBLIGATORII (PAD)!!! – LEGEA 260/2008
Coșurile de fum necurățate constituie sursa principală de inițiere sau de propagare a incendiilor.
Respectarea prevederilor legale (Ordinul Ministrului Afacerilor Interne OMAI nr. 163/2007) referitoare la curățarea coșurilor de fum vă protejează viața și bunurile de riscuri: explozii, incendii, intoxicații cu monoxid de carbon, fum în casă, funcționarea centralelor termice în afara parametrilor optimi, funcționarea defectuoasă a șemineelor sau sobelor etc.
Cauzele care duc la infundarea cosurilor de fum sunt oarecum firești și rezultă din construcția sau montarea incorectă, utilizarea improprie a instalațiilor de ardere, din neglijență sau din necunoaștere.
Dintre acestea menționăm:
- Folosirea combustibilului lemnos cu o umiditate excesivă (prin utilizarea lemnelor cu o umiditate mai mare de 20% sau a lemnelor de rășinoase, depunerile de funingine pe coș devin periculos de mari);
- Vicii ascunse de construcție;
- Folosirea improvizațiilor;
- Funcționarea nesupravegheată a instalațiilor de ardere;
- Necurățarea, neîntreținerea periodică și neverificarea coșului de fum la încetarea utilizării.
În privința instalațiilor electrice, acestea TREBUIE MONTATE ȘI VERIFICATE DOAR DE CĂTRE FIRME SPECIALIZATE CU PERSONAL CALIFICAT!!!
Încheierea unei polițe de asigurare, pe lângă caracterul OBLIGATORIU!, constituie un ajutor, deloc de neglijat, în cazul producerii unui eveniment nedorit!”, a precizat primarul comunei Mănăstirea Caşin, Adriana Enache.
Ce spun asiguratorii
Florentin Iftime, director Transilvania Broker, una dintre cele mai mari companii de brokeraj în asigurări de pe piaţa locală, cu zeci de birouri deschise peste tot în judeţul Bacău, subliniază importanţa unei asigurări a locuinţei facultativă, mai ales că preţul acesteia este la îndemâna aproape oricui.
„ASIGURAREA e cea mai importantă unealtă împotriva situațiilor neprevăzute. Din păcate noi, românii, nu prea conștientizăm importanța unei astfel de asigurări. Facem la mașină asigurare RCA de 600 de lei pe an, sau chiar 1500 lei pe an, unii le asigură și CASCO cu 2-3.000 lei pe an, dar o asigurare de locuință, care costă doar 0,1 la sută din valoarea casei, da, ați înțeles bine, doar 0,1% pe an, nu facem! De exemplu, o sumă asigurată a locuinței de 50.000 euro costă 50 euro plus cea obligatorie de 20 euro. În total 70 euro pe an, ceea ce în lei înseamnă în jur de 350 lei. Și se poate face și în 2 sau 4 rate!
În cazul de față, incendiile intră în categoria de riscuri ce sunt asigurate printr-o poliță facultativă Dar pentru mai multe detalii va așteptăm la sediul Transilvania Broker din Onești, pe strada Oituz nr. 22”, a declarat directorul Transilvania Broker.











