(P)

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău au aplicat peste 500 de sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea limitei legale de viteză, în cadrul unei ample acţiuni ce a avut loc în perioada 01-07.04.2019, la nivel european, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Săptămâna trecută, în judeţul Bacău s-a derulat acțiunea Speed Marathon, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării limitei de viteză.

Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române s-a derulat în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu.

Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa au vizat respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive.

Poliţiştii rutieri băcăuani au acţionat cu aparatele radar din dotare, pe principalele artere rutiere unde s-a constatat un risc rutier ridicat din cauza vitezei excesive.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 789 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate, în valoare totală de 354.960 de lei.

Din totalul acestora, 567 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit.

Totodată, au fost reţinute 15 certificate de înmatriculare şi 79 de permise de conducere, din care 54 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Altfel, în primele trei luni ale acestui an, la nivelul judeţului Bacău au avut loc 10 accidente rutiere grave având ca şi cauză principală viteza, cu 7 mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. Ca urmare a acestor evenimente rutiere, a fost înregistrat un deces, față de 4 în aceeași perioadă din 2018 și 14 persoane au fost rănite grav, cu 6 mai puțin, față de anul trecut.

De asemenea, au fost înregistrate 16 accidente rutiere uşoare, cu 7 mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2018 ce au avut ca şi cauză neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, soldate cu 22 de răniţi uşor, cu 16 mai puţin decât anul trecut.

Sursa: IPJ Bacău