Proiectul viitoarei autostrăzi A13 Brașov – Bacău stârnește nemulțumiri în satele de pe traseu. Localnicii din Podul Oltului se plâng că pentru construcția șoselei vor fi demolate mai multe case ridicate în ultimii ani, notează stirileprotv.ro.
Iar rezervația naturală din apropiere va fi și ea afectată. Primarii și-au dat însă acordul pentru acest proiect, susțin reprezentanții companiei de drumuri.
660 dintre cei 1.000 de locuitori ai localității Podu Oltului au semnat o petiție în care cer modificarea proiectului autostrăzii.
“Primele case din Podu Olt sunt distruse, pentru că vine exact pe tronsonul autostrăzii și se continuă. Într-adevăr, ea aici pe hartă se vede a fi o linie”, spune un localnic.
“Probleme sunt multe. Dumneavoastră vedeți, nu? Se împarte satul în două, noi nu știu cum mai ajungem la șosea, cred că vom fi foarte afectați. Și poluare și fonică și de mediu”, spune și o localnică.
Potrivit petiției, autostrada ar putea afecta rezervația naturală cu specii de plante endemice protejate, precum laleaua pestriță, dar și castorii de aici, protejați prin lege.
Consiliul Județean Brațov a emis deja certificatul de urbanism pentru autostradă, cu avizul primarilor din zonă.
“A recunoscut public faptul că și-a dat punctul de vedere și avizul în vederea emiterii certificatului de urbanism. Deci a eliberat aceste două documente, punct de vedere și aviz, fără a consulta public comunitatea locală”, spune alt localnic.
Acum, și edilii par nemulțumiti de autostradă.
Onoriu Aurelian Velican – primarul comunei Hărman: “Afectează zona intravilan, afectează zona în care sunt făcute PUZ-uri, afectează proprietățile oamenilor. Și doar o singură locuință, un singur proprietar să fie afectat, este o problemă”.
Sergiu Huțanu – viceprimarul comunei Hărman: “Vom face toate demersurile necesare, ca aceste zone să fie cât mai puțin afectate sau deloc”.
Situația se repetă și în localitatea Ilieni din județul Covasna. Oamenii spun că autostrada e prea aproape de sat și că mașinile le vor tulbura liniștea. (foto: imagine ilustrativă)











