Acasă Actualitate Proiect de peste 16 MILIOANE DE EURO, aproape de finalizare, la ONEȘTI....

Proiect de peste 16 MILIOANE DE EURO, aproape de finalizare, la ONEȘTI. Fără el, orașul RISCA amenzi uriașe din partea Uniunii Europene

 

Municipiul Onești va avea până la finalul acestui an o stație de epurare complet nouă, conform ultimelor tehnologii în materie, beneficiind inclusiv de treaptă de tratare terțiară cu dezinfectare UV a efluentului, în urma unui proiect uriaș desfășurat de RAJA în municipiul de pe Trotuș. Noua stație de epurare va fi prevăzută cu sistem SCADA în vederea operării automatizate.

Obiectivul general al contractului este asigurarea implementării corespunzătoare a Proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în Municipiul Onești în perioada 2014-2020”, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii în sectorul de apă și canalizare din Municipiul Onești, în vederea îndeplinirii obligațiilor de conformitate stabilite prin Tratatul de Aderare și mai ales cu Directiva 91/271/CE transpusă în legislația națională prin Hotarârea 352/2005, referitoare la tratarea apei uzate urbane. Astfel, prin realizarea acestei investiții de către RAJA SA, se vor respecta toți indicatorii de mediu impuși de legislația europeană și națională, contribuind semnificativ la îmbunătățirea și protecția mediului și a sănătății populației aflate în aria Proiectului.

Stația de epurare a Municipiului Onești, realizată în proporție de 90%.

Majoritatea lucrărilor rămase sunt tehnico-edilitare: drumuri de acces, trotuare, alei, stâlpi de iluminat.

Au fost introduse deja toate apele reziduale din oraș în stație pentru procesare, în faza de probe.

În paralel se lucrează la formarea culturii de microorganisme în reactorul biologic, care vor asigura procesarea biologică.

Termenul estimat de finalizare al lucrărilor este Decembrie 2022, a anunţat primarul Oneştiului, Laurenţiu Neghină.

Actuala Stație de Epurare din municipiul Onești a fost construită în perioada 1948-1953 și modernizată în anul 1976. Aceasta a fost proiectată să trateze și să elimine apa menajeră uzată și apa industrială de pe platforma petrochimică Borzești, fiind o stație cu tehnologie învechită care necesită ample lucrări de reabilitare și retehnologizare.

„Dacă municipiul Onești nu era declarat eligibil într-un asemenea proiect, ar fi plătit pentru neconformare la cerințele Uniunii Europene amenzi în valoare de aproximativ 47 milioane euro pe an, până la realizarea conformării.”, spunea în iunie 2020, cu ocazia semnării contractului privind reabilitarea și modernizarea stației de epurare din Onești directorul general al RAJA de la acea vreme, Felix Stroe.

Numai Contractul de lucrări “Reabilitarea și modernizarea stației de epurare din municipiul Onești” desfășurat de RAJA în Onești se ridică la  valoarea de 80.128.971 lei (n.r. – peste 16 milioane de euro). (foto: Facebook / Laurențiu Neghină)