Guvernul a decis să continue programul „Masă sănătoasă”, beneficiari urmând a fi peste 500.000 de copii și elevi. Potrivit declaraţiei deputatului de Bacău Lucian Bogdănel, aproape 1.500 de şcoli şi grădiniţe au fost incluse în program.
„Guvernul României a aprobat continuarea Programului „Masă sănătoasă” și în partea a doua a anului școlar 2024/2025. În total, 1462 de grădinițe și școli din țară sunt incluse în program. Mai mult de 500.000 de copii/elevi vor beneficia de hrană caldă sau un pachet alimentar. Dintre aceştia, peste 13.600 provin din județul Bacău”, a transmis deputatul Bogdănel.
Hotărârea de Guvern privind instituirea Programului național „Masă sănătoasă” în anul 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial. Până la 1 februarie trebuie să fie publicată și lista școlilor care vor fi incluse în program în acest an școlar.
Pentru al treilea an consecutiv, Guvernul alocă suma de 15 lei per elev pe zi pentru o masă caldă sau pachet alimentar.
Potrivit Ministerului Educaţiei, acest program are ca scop promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase printre copiii şi tinerii din şcolile din România, sprijinind astfel participarea lor la educaţie:„PNMS urmăreşte să creeze motivaţia pentru studiu, să menţină echilibrul socio-emoţional şi să întărească starea de bine a elevilor, contribuind la reducerea abandonului şcolar pe termen lung. Programul realizează aceste obiective prin furnizarea unei mese nutritive şi echilibrate în şcoli”. (foto: stirileprotv.ro)











