Acasă Economie Producătorul de haine de lux MONCLER se extinde în Bacău: CUMPĂRĂ încă...

Producătorul de haine de lux MONCLER se extinde în Bacău: CUMPĂRĂ încă o fabrică

Industries Yield, filiala locală a producătorului italian de haine de lux Moncler, al cărui Consiliu de Administrație este condus de miliardarul italian Remo Ruffini, semnează o nouă achiziție în România, hotărând să cumpere fabrica locală de îmbrăcăminte Pespow EU, aparținând companiei italiene Pespow, controlată de grupul Christian Dior Couture, scrie Profit.ro.

Fabrica, aflată în Bacău, își desfășoară activitatea într-o hală de circa 2.000 mp, având 140 de angajați și două linii de producție (inclusiv 208 echipamente în proprietate și 61 de mașini în comodat).

Prețul tranzacției este de 400.000 euro, cu posibilitatea unei eventuale ajustări.

Pe plan local, subsidiara Industries Yield, cu peste 1.700 de angajați, a avut în 2023 afaceri de 180,8 milioane lei și un profit net de 8,1 milioane lei. (foto: Profit.ro)

Articolul integral AICI