Mai țineți minte instantaneul surprins de Cristi Preda în urmă cu aproape 20 de ani, în care Nicolae Puiu dădea mâna cu Cornel Dinu, cu ocazia unei vizite a lui Dinamo la Onești? Pantalonii lui Puiu s-au îndoit atunci nefiresc, după ce purtătorul lor s-a aplecat mult în față, în semn de profund respect și aleasă recunoștință, în vreme ce “Procurorul” stătea cu mâna stângă în buzunar și cu țigara de foi în colțul gurii, poziție de șmecher de București, care nu se-mpiedică de-un “ciot”.

puiu-vs-dinuÎn vară, în campania pentru “locale”, reporterii UNU PE TROTUȘ au prins un cadru asemănător, protagoniști fiind Emil Lemnaru, fostul primar PSD al Oneștiului, și Liviu Dragnea, șeful social-democraților de atunci și de azi.

Comparând cele două poze, am identificat aceeași atitudine arogantă a Bucureștiului față de orășelul de provincie numit Onești, peste care cei 26 de ani de democrație au lăsat urme adânci.

Colac peste pupăză, decorul este completat de niște tineri în port național, asta ca să ne ia durerea de cap de tot!

P.S. De la atitudinea unui politician PSD care a condus Oneștiul vreme de 16 ani, parcă Lemnaru este puțin mai degajat, deși nimeni nu poate să știe cât de mult a transpirat în palmă fostul edil-șef din orașul Nadiei.

P.P.S. Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.