Duminică, 7 aprilie 2024, a treia Duminică din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, având îndemnul și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacăului, prin implicarea preoților din Protopopiatul Onești, se va organiza tradiționala Procesiune: „Sfânta Cruce – Păzitoare a creștinilor” și „Marșul pentru viață”.

Cu acest prilej duhovnicesc, invităm pe toți iubitorii Sfintei Cruci și pe cei care prețuiesc viața să participe la această procesiune, începând cu ora 15.30.

Se va pleca de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Onești, pe Bulevardul Republicii spre Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” – Onești. Aici se va oficia Acatistul Sfintei Cruci și se vor sfinți icoanele ce vor fi purtate de credincioși la procesiune.

Preoți din Municipiul Onești și din localitățile învecinate vor rosti rugăciuni pentru a slăvi pe Dumnezeu și a cere ajutor spre mântuire, dezlegare și iertare de păcate.

Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute cu puterea și lucrarea de viață purtătoare a Sfintei Cruci, rugăciunile Maicii Domnului și ale Tuturor Sfinților!

Vă așteptăm să fim împreună în rugăciune! (sursa: Protoieria Onești; foto mare: UNU pe Trotuș – arhivă)