Viitorul Curița a pierdut cu 1-0 prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a, iar returul de pe teren propriu cu ACS Sănătatea Darabani (sâmbătă, 24 iunie, ora 17.30) se anunță a fi chiar și mai dificil, trei titulari ai cășunenilor fiind în pericol să rateze acest joc, din cauza problemelor medicale.
Antrenorul echipei din Curița, Costică Ene, este îngrijorat de starea de sănătate a trei dintre jucătorii săi de bază, care se resimt serios după duelurile aprige din meciul de la Darabani.
Mijlocașul Rareș Mihalache, care face aproape tot jocul Viitorului Curița la mijlocul terenului, și atacanții Bogdan Corman și Silviu Lupu sunt incerți în momentul de față. Toți cei trei jucători sunt piese de bază în angrenajul echipei pregătite de Costică Ene.
“Sperăm ca până la ora jocului să se refacă și să fie sută la sută apți, altfel ar fi o pierdere foarte mare pentru noi”, a declarat antrenorul Costică Ene, care nu a dorit să precizeze cât de grave sunt accidentările celor trei elevi ai săi. “Vă pot spune doar atât, că nu se pot antrena la capacitate maximă”.
Returul barajului de promovare în Liga a 3-a, contra campioanei județului Botoșani, ACS Sănătatea Darabani, este programat sâmbătă, 24 iunie, de la orele 17.30, pe stadionul CSM din Onești.