Oneșteanul C. L. depusese proiectul în iulie 2017, iar în octombrie anul trecut a semnat contractul de finanțare. Prima tranșă de bani – 32.000 de euro net – i-a venit luna trecută, așa că s-a apucat deja de treabă.
Programul de finanțare nerambursabilă pentru mici afaceri Start-Up Nation funcționează, în ciuda reticenței cu care este privit de unii sau de alții.
Un oneștean care a accesat programul pentru a-și deschide o afacere în domeniul publicității video a intrat deja în posesia banilor și și-a achiziționat cele necesare pentru a da drumul activității: o cameră de filmat la 360 de grade, o dronă, alte camere video profesionale etc.
Proiectul fusese depus în iulie 2017, și faptul că în numai șase luni C. L. a semnat contractul de finanțare și a primit deja și fondurile solicitate demonstrează că temerile legate de acest program sunt neîntemeiate.
“Start-Up Nation este unul dintre cele mai flexibile și mai rapide programe de finanțare de la noi din țară, în ciuda informațiilor care au apărut în presă, că s-ar mișca foarte greu. E adevărat că au existat unele întârzieri față de ceea ce își propuseseră, că în unele cazuri termenele limită planificate au fost depășite, dar în comparație cu alte programe de finanțare lucrurile se mișcă foarte bine”, ne-a declarat Alexandru Cristea, care deține firma de consultanță “INRED CONSULTING” Onești.
“INRED CONSULTING” este firma de consultanță care i-a întocmit oneșteanului C. L. proiectul ce tocmai a primit finanțare din partea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (IMM).
Acest proiect nu este singurul întocmit de “INRED CONSULTING” și care a primit aprobare din partea ministerului de resort.
De altfel, rata de aprobare a proiectelor “INRED CONSULTING” este de circa 85%, ceea ce înseamnă că oneștenii care doresc să-și deschidă un business prin intermediul programului Start-Up Nation au șanse foarte mari să obțină finanțare nerambursabilă din partea Statului.