Acasă Actualitate Primarul ONEȘTIULUI, Laurențiu Neghină, ANUNȚ de ULTIMA ORĂ referitor la spitalul din...

Primarul ONEȘTIULUI, Laurențiu Neghină, ANUNȚ de ULTIMA ORĂ referitor la spitalul din localitate. „Este extrem de necesar!”

 

Primarul municipiului Oneşti, Laurenţiu Neghină, a anunţat în această dimineaţă că începând cu data de 1 noiembrie, curtea Spitalului Municipal Oneşti va intra într-un proces de reabilitare fiind prevăzute lucrări de asfaltare.

„Începând de luni, 1 noiembrie, lucrătorii DPP, secția Drumuri, vor demara lucrările de asfaltare din curtea Spitalului Municipal Onești.

O lucrare extrem de necesară, dar și care necesită o bună organizare, astfel încât lucrările care urmează a fi realizate să nu afecteze sub nicio formă activitatea unității medicale.

În paralel, au fost demarate procedurile pentru proiectarea și construirea unui nou sistem de hidranți care să deservească spitalul, în caz de nevoie”, a precizat Laurențiu Neghină,. Într-o postare pe Facebook.