Primarul comunei Cașin, despre returul barajului Viitorul Curița – Sănătatea Darabani: “Nu avem un Hagi, dar ne vom impune prin jocul colectiv!”

0
4642

Daniel Soroiu, primarul comunei Cașin, a prefațat meciul retur dintre Viitorul Curița și ACS Sănătatea Darabani (sâmbătă, orele 17.30, Onești, stadion CSM), contând pentru barajul de promovare în Liga a 3-a.

Edilul-șef al comunei Cașin susține că Viitorul Curița are în continuare prima șansă să câștige barajul, chiar dacă meciul de la Onești (sâmbătă, ora 17.30, stadion CSM) pornește de la scorul de 1-0 pentru ACS Sănătatea Darabani.

INTERVIU

Are Viitorul forța să întoarcă scorul din tur?

Sigur. După jocul prestat la Darabani, după ocaziile pe care le-am avut și felul în care a dominat adversarul, are prima șansă la promovare.

Care ar fi atuurile echipei lui Costică Ene?

Forța grupului. Nu avem un Hagi care să facă diferența, dar echipa se va impune prin jocul colectiv, sunt convins de asta!

Poate susține Primăria Comunei Cașin o echipă de fotbal în Liga a 3-a?

Cu o parte din finanțare, da. Dar nu în totalitate.

V-ați făcut socotelile cam ce-ar însemna această cheltuială?

Nu cred că-și are rostul acum să vorbim despre asta, să vedem mai întâi rezultatul jocului de sâmbătă, și dacă el va fi un rezultat pozitiv, atunci se va elabora o strategie a Asociației Sportive Viitorul Curița privind evoluția echipei în Liga a 3-a.

Nu se poate să nu fie remarcat că mai toate administrațiile publice locale care au susținut cluburi de fotbal au fost călcate de procurorii DNA! Nu vă este teamă să dați bani la fotbal?

Nu. Dacă finanțarea se va face conform Legii 350 privind finanțările sportive și culturale, care reglementează foarte clar cum se fac aceste finanțări, nu va fi nicio problemă.  Stau liniștit!

Se vorbește despre schimbarea titulaturii echipei în FC Onești, în situația în care echipa va promova în “C”, și colaborare viitoare între cele două administrații, a municipiului Onești și a comunei Cașin. Este posibil acest lucru?

Din punct de vedere legal, nu. Orice asociație sportivă poate fi sprijinită doar de către o singură administrație publică, și anume de aceea unde clubul își are sediul social și își desfășoară activitatea. Deci, este exclus ca primăriile din Onești și Cașin să susțină financiar aceeași echipă.

Ce le transmiteți băieților înaintea jocului cu Sănătatea Darabani?

Să aibă încredere în ei, să ducă o luptă sportivă pe teren, să nu uite nicio clipă că un meci durează 90 de minute și se termină la ultimul fluier al arbitrului și să știe că vor avea de partea lor publicul din comuna Cașin, Onești și din localitățile dimprejur care va veni la meci. Ei vor fi al 12-lea jucător!.