Peste 1.300 de primării din România intră marți într-o grevă de avertisment, pe fondul nemulțumirilor legate de reforma administrației publice anunțată de Guvernul Bolojan, chiar în timp ce premierul Ilie Bolojan participă la o dezbatere cu primarii, organizată la Palatul Parlamentului, unde le cere edililor să accepte schimbările și avertizează că amânarea reformei va duce la costuri și mai mari.
Greva de avertisment are loc între orele 10.00 și 12.00 și este organizată de Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România (SCOR), ca reacție la proiectul de reformă privind administrația locală și centrală. Potrivit liderului sindical Dan Cârlan, acțiunea este rezultatul unui vot intern aproape unanim și se desfășoară în 1.370 de primării, cu așteptări de solidarizare și din partea altor administrații locale neafiliate sindical, informează hotnews.ro.
În paralel cu protestul, premierul Ilie Bolojan participă, de la ora 10.30, la dezbaterea „Reforma administrativă, politica de reducere a cheltuielilor publice şi impactul acestora asupra comunelor din România”, organizată de Asociaţia Comunelor din România.
Șeful Executivului a explicat, într-o intervenție la Digi24, că actualul model de funcționare al administrației locale nu mai este sustenabil, în condițiile în care „în România, toate veniturile autorităţilor locale acoperă doar un sfert din cheltuielile de personal”, iar statul este „ţara cu cele mai mari transferuri de la bugetul central către autorităţile locale”.
Ilie Bolojan a avertizat că, în lipsa unor corecții rapide, România riscă să ajungă la o reorganizare administrativ-teritorială forțată. „Primăriile din comune care au un personal corect calculat nu au nevoie de reduceri, dar altele au angajat mai mult decât era necesar. Ori dovedim că actuala formulă administrativă poate funcționa, ori vom ajunge la o reorganizare administrativă când vom fi cu spatele la zid. Cu cât amâni o boală, cu atâta costurile vor fi mai mari”, a declarat premierul. (foto: imagine ilustrativă)











