La mai bine de trei luni de la investirea lui Nicolae Gnatiuc în funcția de primar al municipiului Onești, noua administrație locală a decis să scoată la concurs postul de city-manager, al doilea cel mai important din cadrul aparatului public, după cel de edil-șef. Postul de city-manager a rămas vacant după ce Ionuț Tenie și-a adjudecat poziția de director al Bibliotecii Municipale “Radu Rosetti”.

Toată lumea așteaptă acum să vadă cine va fi noul city-manager al municipiului Onești, și fiecare este liber să dea frâu imaginației. Se vehiculează deja câteva nume, cum ar fi cele ale lui Alin Asavei – fost director la Radio Connect FM, acum referent al Primăriei, sau al lui Vali Blidaru, membru PSD, care a refuzat să ocupe locul care îi revenise în consiliul local, în urma alegerilor locale din iunie.

Totuși, în condițiile în care vorbim despre un post foarte bine remunerat (peste 5.000 de lei pe lună), surprinde faptul că, la mai bine de o săptămână de la publicarea anunțului de recrutare pe site-ul oficial al Primăriei Onești, DOAR O SINGURĂ PERSOANĂ S-A ÎNSCRIS LA CONCURS. Din informațiile noastre, este vorba despre un bărbat originar din Comănești, care ar mai fi participat și la alte concursuri organizate de Primăria Onești, pentru ocuparea a diferite poziții în cadrul administrației publice locale.

Postului de city-manager al municipiului Onești a făcut subiectul mai multor articole de presă, de-a lungul timpului. S-au făcut tot felul de presupuneri, mai mult sau mai puțin întemeiate, cu privire atât la calitatea profesională a celui care l-a ocupat până de curând (Ionuț Tenie), cât și la oportunitatea ființării acestui post într-un oraș modest precum Oneștiul.

Dacă nu va apărea ceva neprevăzut, concursul pentru ocuparea postului de city-manager al Oneștiului se va desfășura în ziua de 25 octombrie 2016.