Acasă Actualitate Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a făcut un ANUNȚ de INTERES...

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a făcut un ANUNȚ de INTERES pentru toți pacienții care suferă de CANCER, din județ

 

Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a făcut înainte de intrarea în noul an un anunț care îi privește pe toți bolnavii de cancer din județ: au fost finalizate lucrările de extindere și dotare a secției de Radioterapie de la Spitalul Județean Bacău, după o investiție suportată integral de Consiliul Județean Bacău, în valoare de aproximativ 24 de milioane de lei.

 „Finalul anului marchează și încheierea lucrărilor de extindere & dotare a secției Radioterapie de la Spitalul Județean de Urgență Bacău. În noua incintă medicală a fost instalat cel de-al doilea accelerator de particule pentru tratarea pacienților oncologici, sosit în septembrie la SJU Bacău.

Începând din ianuarie – după recepționarea obiectivului de investiții şi punerea în funcțiune a celui mai performant accelerator din sistemul de sănătate public din țară – se va dubla capacitatea de tratament a secției Radioterapie. În plus, în cazul unor revizii la acceleratorul de particule care este acum în uz, secția va continua să funcționeze, asigurând continuitatea schemelor de tratament specifice. Astfel, bolnavii nu vor mai fi nevoiți să își întrerupă tratamentul sau să se deplaseze la alte unități medicale pentru a primi îngrijiri.

Investiția este integral finanțată de Consiliul Județean Bacău şi are o valoare de aproximativ 24 milioane lei. Ea vine în completarea lucrărilor de modernizare finalizate în 2017, când secția de Radioterapie de la SJU Bacău a primit un prim accelerator de particule, printr-o investiție asigurată de guvernul PSD şi implementată de Compania Națională de Investiții.

Îi felicit pe managerul Adrian Popa și personalul medical de specialitate din cadrul SJU Bacău pentru modul eficient în care au coordonat lucrările la această investiție. Prin finalizarea acestui proiect dovedim că sănătatea este cu adevărat o prioritate, asumare de altfel concretizată prin investițiile subtanțiale pe care CJ Bacău le derulează în sistemul sanitar băcăuan”, a precizat Valentin Ivancea. (foto: facebook.com/ValentinIvancea)