Acasă Actualitate PREMIERĂ în Poliția Română, în cazul CRIMELOR de la ONEȘTI care au...

PREMIERĂ în Poliția Română, în cazul CRIMELOR de la ONEȘTI care au ÎNGROZIT o țară întreagă: patru ȘEFI MARI, urmăriți penal pentru operațiunea eșuată

 

Patru înalţi ofiţeri din Poliţia Română sunt urmăriţi penal pentru că, din cauza lor, consideră procurorii băcăuani, doi oameni au fost asasinaţi de Gheorghe Moroşan pe 1 martie, într-un apartament din oraşul Oneşti, scrie jurnalul.ro.

O luare de ostatici în toată regula, de competenţa strictă a Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS), care trebuia să vină de la Bucureşti. Însă „Bucureştiul” nu şi-a asumat operaţiunea. Pare că vrea să şi-o asume acum, pentru că dosarul are toate şansele să fie preluat de Parchetul General. Numele celor patru sunt ţinute la mare secret, oficial vorbind. Toţi sunt în continuare pe funcţii, deşi faptele presupuse au fost comise în exercitarea funcţiilor de conducere, mai scrie sursa citată.

La începutul lunii noiembrie, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău răspund la o solicitare şi aflăm că 4 şefi de structuri de Poliţie sunt urmăriţi penal pentru eşecul operaţiunii de la Oneşti: „În cauză s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 4 suspecţi, şefi de structuri de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu (…), constând în aceea, că, la data de 1.03.2021, aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 26, alin. 1, pct 5 din Legea nr. 218/2002, dispoziţii ce se completează cu proceduri operaţionale cu caracter intern, nu şi-au îndeplinit/ori şi-au îndeplinit defectuos obligaţiile profesionale de desfăşurare a activităţilor de negociere şi de asigurare a intervenţiei pentru eliberarea victimelor luate ostatice de M.G. şi desfăşurarea activităţilor de imobilizare sau neutralizare a lui M.G., pasivitate care a avut drept consecinţă privarea de libertate a celor două victime pe o perioadă de aproximativ 6 ore, precum şi uciderea acestora de către agresorul înarmat. Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă atât calitatea procesuală, cât şi acuzaţiile”. Adică, procurorii băcăuani i-au chemat pe toţi cei implicaţi în operaţiunea eşuată, au audiat majoritatea martorilor, au pus cap la cap dovezi, imagini, mesaje, discuţii şi proceduri. Aşa au ajuns la concluzia că responsabili de moartea lui Dan Pătatu şi a lui Silviu Iştoan sunt 4 ofiţeri de rang înalt din Poliţia Română.

Doi sunt chestori şi doi – comisari şefi

Cei doi chestori şi-au păstrat fotoliile în Poliţia Română, chiar la vârful ei, la Bucureşti, şi chiar şi după ce au luat la cunoştinţă că sunt acuzaţi, cu acte, de către procurori, că nu şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu, ori că le-au făcut greşit. Sarcini de serviciu, pentru care au fost şi în martie, când în „garda” lor au murit cei doi bărbaţi, şi sunt şi acum remuneraţi, lună de lună, cu aproximativ 10.000 – 13.000 de lei. Bani pe care i-au luat şi atunci, îi încasează şi în acest moment, pentru a lua decizii la vârful Poliţiei Române. În pixul lor a stat decizia de a nu se interveni la Oneşti pentru salvarea celor două vieţi. O decizie pe care, conform procedurilor, ar fi trebuit s-o ia sub presiune, deşi Gheorghe Moroşan i-a aşteptat 6 ore. Şi n-au luat-o. Au lăsat toată presiunea, toată răspunderea, toată vina, toată munca, toată operaţiunea pe umerii tălpaşilor. Pe umerii unor agenţi de la o poliţie de municipiu, care câştigă 3.000-4.000 de lei pe lună şi care nu se mai confruntaseră niciodată cu aşa ceva. Nişte poliţişti care mai văzuseră cel mult o altă crimă domestică în viaţa lor. Nişte poliţişti care aveau nevoie, conform procedurilor interne ale Poliţiei Române, de ajutor de la Bucureşti. Era treaba lor, a chestorilor, să decidă trimiterea unei echipe special antrenate de la SIAS pentru eliberarea unor ostatici la faţa locului la Oneşti.

În pixul lor, al chestorilor, stau decizii în orice moment, chiar şi acum. Ei decid pentru ca noi, cetăţenii, să avem „Siguranţă şi Încredere”. Ei sunt printre cei care decid ce contracte se fac, cu ce se înzestrează poliţia, ce proceduri se schimbă şi cum, ce oameni sunt puşi şefi prin împuterniciri în teritoriu. Ei sunt printre cei care, prin dispoziţiile lor, „ordine pe unitate” pe vechea nomenclatură, schimbă destine la propriu, ajută sau îngreunează munca de Poliţie. Sunt printre acei care aprobă mutări de oameni, stabilesc nevoia de personal în unităţile de poliţie, împart maşini poliţiştilor din teren sau gândesc strategii de acţiune pentru tot sistemul.

Ceilalţi doi, comisarii şefi, şi-au pierdut funcţiile pe care le ocupau. Dar, pentru că aşa a vrut sistemul, au fost mutaţi pe alte funcţii, tot de conducere. Ambii, în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău.

Ce s-a întâmplat pe 1 martie 2021

6 ore au stat toate forţele de ordine în faţa blocului, poliţişti veniţi de la Bacău, poliţişti de la Oneşti, jandarmi, pompieri. 6 ore în care Gheorghe Moroşan i-a ameninţat pe cei doi bărbaţi că-i ucide, le-a spus asta şi poliţiştilor care păzeau apartamentul din stradă. Sătul de aşteptare, Gheorghe Moroşan i-a măcelărit pe Dan Pătatu şi pe Silviu Iştoan, au descris procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău în rechizitoriul în care l-au trimis pe Moroşan în judecată.

Articolul integral AICI