Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție după ce un autocar plin cu 44 de pasageri a ieșit de pe șosea, pe DN2, în Vrancea, a sărit peste șanțul de lângă drum și s-a oprit în câmp.

În noaptea zilei de marți spre miercuri, începând cu ora 00:00, la nivelul județului Vrancea a fost declanșat Planul roșu de intervenție, care presupune suplimentarea resurselor la fața locului în vederea optimizării misiunii de răspuns, după ce un apel primit la numărul unic de urgență 112,  anunța că un autocar în care se aflau 44 de pasageri, care circula pe sensul de mers înspre Adjud, a ieșit în afara părții carosabile, pe DN 2 E 85, în  localitatea Pufești. Autocarul avea ca destinație Republica Moldova.

În urma evenimentului, din cei 44 de pasageri, 2 persoane au fost rănite, iar 6 au suferit atac de panică.

Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au fost mobilizate de urgență și au acționat gradual: 1 autospecială de descarcerare, 1 autospecială de transport personal şi victime multiple, 4 ambulanțe SMURD, 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 microbuz transport persoane și 1 autospecială de primă intervenție şi comandă din cadrul ISU Vrancea, precum și 3 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea. (sursa: antena3.ro; foto: captură video)