Rafinăria RAFO din Onești este avută în vedere pentru o potențială achiziție de o nouă firmă, care a trimis o scrisoare de intenție în acest sens și a achiziționat și un caiet de sarcini, informează profit.ro.

Este vorba despre firma Red Circle Investment SRL din București, care este controlată cu 90% din capital de o alta, Nisa EW Trans SRL, care la rândul ei este deținută de societățile MTK Admin Imob SRL și Noble Brothers Holding SRL.

Potrivit sursei citate, MTK Admin Imob SRL și Noble Brothers Holding SRL sunt controlate, de anul trecut, de un om de afaceri în vârstă de 54 de ani din Azerbaijan, Yusif Azizov, care le-a preluat de la fostul asociat majoritar, o firmă înregistrată în Turcia și deținută de un alt azer, Umid Abuzarli. Acesta din urmă a coordonat organizația de tineret a partidului de guvernământ din Azerbaijan, înființat în 1992 de fostul președinte al țării, Heydar Aliyev, și condus în prezent de fiul acestuia, actualul președinte Ilham Aliyev. Abuzarli a mai lucrat și ca funcționar public, fiind șef de departament la Comitetul de Stat pentru Diaspora al Republicii Azerbaijan.

Înaintea lui Abuzarli, care și-a susținut anul acesta teza de doctorat la ASE București, asociatul unic al firmei turcești, denumită inițial MTK Group, iar ulterior Wall Street Group, a fost Tural Karimov, fratele lui Hamza Karimov, șeful operațiunilor din România ale SOCAR, compania petrolieră de stat a Azerbaijanului. În 2008, Hamza Karimov declara că SOCAR ar fi interesată să preia RAFO Onești.

Red Circle Investment SRL, care și-a manifestat intenția de a cumpăra platforma RAFO, a fost înființată în aprilie anul trecut, terminând anul cu un rulaj de aproape 10,7 milioane lei și cu un profit net de 1,62 milioane lei.

Pe de altă parte, mai notează sursa citată, offshore-ul cipriot cu acționariat necunoscut Uroco Ltd, care a cumpărat în vara aceasta creanța de 305 milioane lei asupra RAFO Onești deținută de fostul acționar majoritar al companiei, Petrochemical Holding, creanță care reprezintă peste 90% din totalul datoriilor RAFO înscrise la masa credală și este garantată cu principalele active ale RAFO, reprezentând instalații și echipamente de pe platforma industrială, s-a retras din cursa pentru cumpărarea rafinăriei.