În acest an școlar, echipa ECO – Girls de la Școala Gimnazială „Emil Racoviță” din Onești a participat la semifinala competiției europene “Skills Upload Jr Challenge”. Competiția și-a propus să genereze idei de fapte bune care să îi ajute pe oamenii din comunitate să rezolve anumite probleme. Elevele Aron Amalia, Carnaru Alessia, Fulga Petra și Strugoreanu Inesa din clasa a VII-a au răspuns pozitiv acestei provocări, dorindu-și experiențe noi de învățare în contexte educaționale non-formale.
Obiectivul de dezvoltare durabilă vizat a fost:
ODD 11 Orașe și comunități sustenabile
Cum pot deveni orașele mai sustenabile datorită tehnologiei?
Problema identificată:
Din cauza producerii unor cantități mari de deșeuri în ecosistemul urban apare necesitatea adoptării unui comportament specific socio-ecologic de către fiecare reprezentant al comunității.
Soluția propusă:
Încă de la vârsta preșcolară, copilul trebuie să înțeleagă importanța respectării unor reguli care protejează natura și omul.
TOMBY este tomberonul inteligent care oferă o soluție atractivă și interactivă, contribuind astfel la educarea celor mici.
Pentru a crea prototipul au utilizat: plăci Arduino, senzori ultrasonici, servo motor, buzzer, modul audio, difuzor, cabluri, breadboard, acumulator de 9V, bandă led, panou fotovoltaic.
TOMBY se adresează în mod specific preșcolarilor iar rolul acestuia are drept obiectiv principal formarea unor deprinderi de bună practică, în ceea ce privește depozitarea corectă a deșeurilor.
Care sunt avantajele lui Tomby?
- designul colorat și ochii mari îl fac atrăgător pentru copii
- curiozitatea copilului mic va valida funcționarea lui Tomby
- incinta grădiniței va fi mereu curată
- îmbină utilul (aruncarea corectă a deșeului) cu plăcutul (interacțiunea cu Tomby)
- Tomby colectează doar ambalajele din plastic iar resturile alimentare și hârtia fiind deșeuri biodegradabile pot fi compostate și reciclate.
Prototipul va fi donat școlii și va putea fi folosit ca material didactic.
Felicitări elevelor sus menționate care au demonstrat încă o dată că interesul, efortul individual și colaborativ reprezintă cheia succesului.
Prof. coordonator, Georgeta Bujor. (sursa: Facebook / Școala Gimnazială Emil Racoviță Onești)