La data de 29 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au efectuat două percheziţii domiciliare, la imobilele a doi bănuiţi de 26 şi 42 de ani, din comuna Urecheşti, în cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În fapt, în noaptea de 19/20.04.2018, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la sustragerea a două drujbe din anexa unei locuinţe din comuna Urecheşti, valoarea estimată a prejudiciului fiind de 1.000 de lei. Urmare a percheziţiilor efectuate, la domiciliul unui tânăr de 26 de ani, din comuna Urecheşti, bănuit de comiterea faptei, a fost identificată o drujbă.

Aceasta urmează să fie restituită păgubitei, o femeie de 43 de ani, din localitate, iar în cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. (sursa: IPJ Bacău; foto: arhivă)