Poliţiştii din Sascut, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, au efectuat şapte percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de furt calificat. Prejudiciul a fost recuperat aproape în totalitate. Trei tineri au fost arestaţi preventiv.

Poliţiştii au efectuat şapte percheziţii domiciliare, pe raza comunei Sascut, la imobilele unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de furt calificat. În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au ridicat mijloace materiale de probă în vederea continuării cercetărilor şi au recuperat aproximativ 90 % din prejudiciu.

Din cercetări s-a stabilit că şase tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani, toţi din comuna Sascut, ar fi pătruns, fără drept, în incinta a trei societăţi comerciale şi trei locuinţe, de unde ar fi sustras bani, aparatură electronică şi produse alimentare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei.

Trei dintre tineri au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi ulterior au fost prezentaţi instanţei care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale. (foto: imagine ilustrativă)