La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1 și 2 Poliție Bacău au pus în aplicare două mandate de percheziție, la imobilele unui tânăr de 24 de ani, din municipiu, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 15 – 16 ianuarie a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în sediul a două societăți din municipiu, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au depistat un localnic de 24 de ani, bănuit de comiterea faptelor.
Polițiștii au descoperit și ridicat mai multe bunuri în vederea continuării cercetărilor, ca urmare a perchezițiilor efectuate.
Totodată, din verificările efectuate în baza de date a reieșit că, pe numele tânărului a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Bacău, fiind condamnat la 3 ani și două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Cel în cauză a fost condus de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. (sursa: IPJ Bacău; foto: imagine ilustrativă)