Conducerea companiei Dan Air a fost prezentă, luni, în Bacău pentru a lansa în cadru oficial demararea operațiunilor de pe Aeroportul Internațional „George Enescu”. La eveniment a participat chiar patronul companiei, Dan Iuhas, în prima sa apariție oficială, după spusele sale, relatează Ziarul de Bacău.
Dan Iuhas, patronul Dan Air, a ajuns la Bacău cu mașina personală, un Rolls Roys. Alături de acesta au mai participat CEO-ul Dan Air, Matt Ian David, iar din partea autorităților locale, președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, și directorul Aeroportului Bacău, Radu Bezniuc.
Dan Iuhas a spus că venirea companiei Dan Air în Bacău se datorează în principal colaborării cu președintele CJ, Valentin Ivancea, și cu directorul aeroportului, Radu Bezniuc.
„Nu este primul meu contact cu Moldova. Am venit în România în 2001, ca să ajut la crearea Carpatair-ului, am amintiri foarte plăcute despre tot ce înseamnă Moldova. Vă asigur că suntem aici pe termen lung. Am venit cu această viziune. […] Mi-a trebuit mult curaj ca să vin aici, ca dovadă că eu cred în Bacău. Vă promit că nu o să mă vedeți niciodată la televizor. Nu știu cum, dar pentru domnul președinte Ivancea, m-am pus în mașină și am venit. Nu am ezitat. […] Decizia a fost luată pe baza cunoștințelor mele despre integritatea și baza morală și profesională a domnului președinte Ivancea și a domnului director Bezniuc. Asta mi-a fost decizia. Nu am niciun dubiu că avem parteneri cu care mergem înainte. Cu acești doi domni putem merge la război”, a declarat Dan Iuhas, patronul Dan Air.
„Sper că acest început de colaborare să fie pentru o perioadă îndelungată, pentru că ceea ce noi am propus și ce avem ca și strategie de conectare cu Europa, și nu numai, să fie într-un parteneriat Win-Win cu compania Dan Air. […] Acum un an de zile eram blamați că am îngropat Aeroportul. Atunci planul nostru a părut futurist. Ușor ușor am început programul Re-Connect, ce presupune conectivitatea rutieră și feroviară cu aeroportul. Chiar acum s-a autorizat Autogara Sud aici la Aeroport. Doi, poate cel mai important lucru, s-a propus un shuttle de la Chișinău la Bacău și aș vrea să mulțumesc Massaro, care au fost flexibili și s-au alăturat eforturilor noastre. Conectivitate asta înseamnă. Să aducem pasageri la Aeroportul Bacău. De asemenea, avem unul dintre cele mai sigure aeroporturi din țară”, a precizat Valentin Ivancea. (foto: zdbc.ro)
Care sunt planurile companiei Dan Air la Bacău și alte amănunte de la evenimentul de azi – AICI












