Acasă Actualitate Parc de distracții uriaș la Onești: caracatiță, mașinuțe cu drifturi și carusel...

Parc de distracții uriaș la Onești: caracatiță, mașinuțe cu drifturi și carusel pentru copii

 

Oneștiul intră în atmosfera de sărbătoare și distracție încă din acest weekend, după ce unul dintre cele mai cunoscute parcuri de distracții itinerante a ajuns în oraș. Luna Park Italia și-a deschis porțile vineri, 22 mai, și va rămâne la Onești până pe 2 iunie, inclusiv în weekendul de Rusalii

Un mare parc de distracții îi așteaptă pe copii, adolescenți și adulți la Onești în următoarele zile. Luna Park Italia și-a deschis porțile încă de vineri, 22 mai, și va funcționa până pe 2 iunie, inclusiv în duminica de Rusalii, pe 31 mai, dar și de Ziua Copilului.

Parcul vine cu atracții pentru toate vârstele și promite să fie unul dintre cele mai animate puncte din oraș în această perioadă. Printre cele mai căutate instalații se numără Umbreluțele, Caracatița, caruselul cu căluți, Omida Jucăușă, „Croazieră în Tenerife”, dar și pista de mașinuțe cu drifturi, care atrage deja mulți tineri amatori de adrenalină.

Organizatorii au pregătit și tombole cu premii, iar domnișoarele pot încerca „King Box”, una dintre atracțiile care stârnesc curiozitatea vizitatorilor.

Parcul de distracții completează atmosfera specială pe care o va avea Oneștiul în perioada 28-31 mai, atunci când orașul o va primi pe Nadia Comăneci, la 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii mondiale.

Administratorii parcului spun că atracțiile sunt pregătite atât pentru cei mici, cât și pentru adulți, iar atmosfera este una de festival, cu muzică, lumini și multă energie.

Rusaliile, sărbătorite anul acesta pe 31 mai, se numără printre cele mai importante sărbători din calendarul creștin ortodox și sunt celebrate la 50 de zile după Paște. Iar pentru mulți oneșteni și vizitatori, weekendul prelungit vine cu ocazia perfectă pentru distracție, evenimente și timp petrecut în familie.