Stațiunea Slănic Moldova ar putea deveni și mai atractivă pentru turiști amatori de distracție, care în momentul de față au prea puține variante în acest sens.

În Slănic Moldova ar putea apărea în viitorul apropiat un parc de aventură uriaș, care ar urma să se întindă pe o suprafață de 1,2 milioane de metri pătrați (120 de hectare) și ar fi prevăzut cu tiroliană și o escalada sportivă, pe lângă multe alte dotări și atracții specifice, informează zdbc.ro.

Potrivit sursei citate, proiectul a fost depus deja de investitorul care are în plan amenajarea parcului de aventură de la Slănic Moldova, încă din 2018.

Pe lângă elementele specifice unui parc de aventură, vor mai fi amenajate terase, spații de cazare, un grajd de animale și o stână.

Este vorba despre un investitor privat care dorește să facă această investiție în zona de camping. Terenul nu este proprietatea primăriei, deocamdată nu au ajuns la noi alte documente”, a declarat primarul stațiunii Slănic Moldova, Gheorghe Baciu, pentru sursa citată.

Turiștii care ajung la Slănic Moldova nu au prea multe opțiuni de distracție. Principala atracție este în prezent pârtia de schi Nemira, care a fost amenajată de administrația condusă de Adi Șerban, dar care nu reprezintă o soluție decât în sezonul rece. (foto: arhivă)