Spitalele din Bacău au început tratamentul cu anticorpi monoclonali. Conform DSP Bacău dozele au fost distribuite la SJU Bacău, Spitalul TBC și cele din Onești, Moinești și Buhuși, notează zdbc.ro.
Ministerul Sănătății a repartizat, marți, un număr de 7 500 de doze de anticorpi monoclonali în 147 de spitale care tratează pacienți infectați cu SARS-COV-2.
În România, conform protocolului de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, utilizarea anticopilor monoclonali- soluție perfuzabilă se administrează pacienților cu forme ușoare și medii de boală, care nu necesită administrare de oxigen și care au factori de risc semnificativi pentru evoluția severă a COVID-19, de preferat în primele 3-5 zile de la debutul simptomelor. Eficiența anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cat mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile.
Anticorpii monoclonali sunt cei care l-au pus pe picioare în câteva zile pe președintele Donald Trump, atunci când la începutul lui octombrie 2020 s-a îmbolnăvit de Covid. Atunci s-a spus că era vorba despre un “cocteil de anticorpi experimentali, aflați încă în teste, dar era vorba de anticorpii monoclonali.
Câteva luni mai târziu, amestecul de anticorpi monoclonali REGN-COV2, dezvoltat de compania farmaceutică americană Regeneron, a fost aprobat în Statele Unite, apoi în februarie 2021 a primit și recomandarea Agenției Europene a Medicamentului. (foto mare: arhivă)