Adrian Andronache, administrator unic al lanțului de magazine Agro Tech Expert și unul dintre finanțatorii formației Viitorul Curița prefațează meciul de mâine (n.r. – sâmbătă, 5 mai, ora 18.00) cu Voința Gârleni, de pe stadionul CSM din Onești.

Adrian Andronache este convins că mâine nu se va mai repeta povestea din tur, când băieții lui Costică Ene au pierdut surprinzător, scor 0-1, printr-un gol primit în ultimele secvențe ale jocului.

Reporter: Viitorul are două înfrângeri în campionat, dintre care una pe terenul adversarei de mâine. Ce crezi că s-a întâmplat în meciul tur, de la Gârleni?

Adrian Andronache: Nu știu ce s-a întâmplat exact la acel joc, dar din discuțiile avute cu staff-ul echipei a fost unul din meciurile alea în care nu-ți iese nimic, deși domini adversarul cap-coadă. Ei au marcat golul victorie spre finalul partidei, un meci în care noi am ratat din toate pozițiile. Pur și simplu mingea nu a vrut să intre în poartă.

Te temi că mâine s-ar putea repeta povestea de la meciul tur?

În nici un caz! Suntem mult mai bine pregătiți din toate punctele de vedere pentru a supune orice adversar din campionat. Le vom preda o lecție de fotbal!

Înfrângerea de la Gârleni atârnă însă foarte greu, s-au pierdut trei puncte extrem de importante…

Deși cunoșteam atât adversarul cât și condițiile de joc de la Gârleni, ca fiind unele neprielnice, eram pregătiți să obținem un rezultat favorabil. Doar lipsa de șansă și o zi mai puțin fastă au dus la acest eșec. Fiind a doua înfrângere după numai opt etape, la echipă s-a instaurat și o neîncredere în perspectiva remontării handicapului de puncte față de principala contracandidată la promovare – Gauss Bacău.

Mai poate recupera Viitorul punctele pierdute la Gârleni și cu CSSM Bacău (n.r. – scor 1-4, în etapa a 3-a)?

Implicarea mea de la startul returului la această echipă a avut la bază tocmai încrederea și convingerea că această diferență poate fi surmontată, deși nu va fi deloc ușor.

Gauss are, într-adevăr, un parcurs de metronom…

Echipa noastră are avantajul vârstei, organizării superioare și al suporterilor care se alătură acestui proiect într-un număr din ce în ce mai mare. Putem spune chiar că mare parte din comunitatea oneșteană îndrăgește acest proiect, pe care de altfel l-a și adoptat deja. Oneștiul duce dorul evenimentelor fotbalistice de calibru, dar noi credem că echipa noastră, realizând pași mici și siguri, va reuși în viitorul apropiat să umple acest gol.

Insist. Gauss merge impecabil, crezi că există în campionat o echipă capabilă să o încurce? Că asta este, până la urmă, și cheia succesului Viitorului, o înfrângere-două a băcăuanilor, până la meciul direct.

Mai sunt suficiente etape până la sfârșitului campionatului și fotbaluleste imprevizibil. Așa cum noi ne-am împiedicat la Bacău și la Gârleni, și Gauss poate pierde puncte acolo unde te aștepți mai puțin. Niciun meci nu seamănă cu altul și niciun meci nu este câștigat dinainte.

Luați în calcul și varianta de a rata primul loc și, implicit, barajul de promovare?

Proiectul nostru are obiective pe termen mediu și lung. Ratarea promovării anul acesta, date fiind condițiile, nu va reprezenta neapărat un eșec care să afecteze bunul mers al proiectului Viitorul Curița. Ducem acel duel cu Gauss pe toate planurile și chiar dacă atât eu cât și Mihai (n.r. – Mihai Fudulache, principalul finanțator al echipei) credem că anul acesta vom izbuti promovarea, avem, într-adevăr, și un plan “B” în situația în care nu ne vom atinge obiectivul propus.

La Onești avem cele mai bune condiții!”

În iarnă, când a decis să se alăture proiectului Viitorul Curița, Adrian Andronache a făcut o analiză obiectivă asupra situație. “Condițiile de la club sunt mult peste nivelul ligii a 4-a. Pot spune că le depășesc și pe cele ale ligii a 3-a. Puține echipe din eșaloanele superioare dispun de o asemenea bază sportivă, cum este stadionul CSM Onești. Dacă în multe alte locuri din județ jucătorii se schimbă pe marginea terenul, la Onești avem vestiare dintre cele mai elegante, dușuri cu apă caldă și o tribună care pot adăposti în condiții decente câteva mii de spectatori. Gazonul poate rivaliza oricând cu terenurile pe care își desfășoară meciurile echipele din primele două ligi. Legat de echipă, pot să spun că avem în acest moment un grup unit care poate face față cu brio în Liga a 3-a, unde ne dorim să ajungem, a mai spus Andronache, care este totodată și reprezentantul companiei Agroland  în județul Bacău.