Electoratul oneștean nu va avea prea multe opțiuni la alegerile parlamentare de pe 11 decembrie, dacă dorește să pună ștampila pe unul de-al lor. Din informațiile noastre, dintre politicienii oneșteni doar actualul deputat Valerian Vreme ar urma să ocupe o poziție eligibilă, la alegerile din ultima lună a anului.
După un pelerinaj de circa un an și jumătate la UNPR, Vreme a revenit la PMP în poziția de șef al filialei județene, iar dacă gruparea politică a lui Traian Băsescu va atinge pragul electoral de 5 la sută la nivel național, atunci Vreme va rămâne, aproape sigur, încă patru ani în Parlamentul României.
Reprezentantul PSD Onești la alegerile din 11 decembrie va fi consiliera Alina Herghelegiu, iar Liliana Boholțeanu va intra în cursă din partea USR, ambele însă nu pe poziții eligibile. În aceeași situație s-ar putea găsi și fostul candidat la Primăria Onești, Constantin Lazăr, asta după ce liberalii băcăuani – informație neconfirmată oficial – au primit directivă de la centru să-i ofere un loc eligibil deputatului Daniel Fenechiu.
ALDE va avea sigur un politician oneștean pe liste, “dar e greu de spus dacă pe o poziție eligibilă, mai curând semi-eligibilă. Încă se fac analize, pot spune că mi s-a propus și mie să candidez, dar eu aș dori să rămân consecventă și să nu intru în această cursă” – a precizat Mihaela Bădic-Geaboc, unul dintre cei doi consilieri oferiți de formațiunea politică condusă de Călin Popescu Tăriceanu, la Onești.
Ar mai fi independenții Gabriel Fornica-Livadă și Cosmin Curelea, cu mențiunea că cel din urmă locuiește în comuna Cașin, unde a și deținut de altfel un mandat de primar. Și unul, și celălalt sunt creditați cu șanse scăzute să intre în Parlament.
În momentul de față, Oneștiul are doi parlamentari: deputatul Valerian Vreme și senatorul Marcel Bujor. În colegiul uninominal nr. 6, în cadrul căruia a candidat Vreme în urmă cu patru ani, a mai obținut un mandat de deputat și Constantin Avram, din partea PC. Marcel Bujor și-a câștigat mandatul de senator candidând în colegiul nr. 4, din partea PP-DD.
Din acest an, alegerile parlamentare nu se vor mai desfășura pe colegii, ci pe liste, regulă folosită ultima dată la alegerile din 2004. Noua legislaţie electorală prevede o normă de reprezentare pentru deputaţi de 73.000 de locuitori şi de 168.000 de locuitori pentru senatori, ceea ce va duce la o scădere a numărului de parlamentari. Astfel, vor fi aleşi 308 deputaţi, plus 18 deputaţi ai minorităţilor, şi 134 de senatori. Legislativul va număra 466 de deputaţi şi senatori, faţă de 588, câţi au fost aleşi în 2012.
Comentariile sunt închise.