De joi, 1 iunie, și până luni, 5 iunie, în Parcul Municipal Onești se va produce Festivalul Verii, petrecere câmpenească tradițională. Manelistul Jean de la Craiova este doar unul dintre numeroșii artiști care vor urca pe scena festivalului.

Prima zi a festivalului – 1 iunie, când în întreaga lume se sărbătorește Ziua Copilului – va fi dedicată exclusiv celor mici (vor fi spectacole de clovni, concursuri de desene pe asfalt și multe surprize). Spectacolul pentru copiii va continua și a doua zi, doar că spre seară pe scena festivalului vor urca Irina Loghin și trupa oneșteană de rock – Potențial.

În următoarele zile de festival vor mai presta Maria Dragomiroiu, Selfie, Anda Adam, Jorge&Band. Cele cinci zile de petrecere se vor încheia cu un recital al manelistului Jean de la Craiova.

Foarte probabil, pentru că acest festival va avea loc chiar în primele zile de vară, până la sfârșitul sezonului estival oneștenii vor mai fi invitați la o petrecere similară. De obicei, această petrecere câmpenească se ținea în luna august.

Este de așteptat ca oneștenii și locuitorii din localitățile învecinate care vor veni în Parcul Municipal în cele cinci zile ale festivalului să consume tone de mici și zeci de mii de litri de bere, ca în fiecare an, de altfel.