Onești, 2 martie 2020. Suntem în an electoral. Celebrele locale! Ceva de vis! Patru și cu patru și cu patru și cu alți patru, cât fac? 16, cumva? Uite așa se duc anii!
Revenind la alegerile noastre. În spatele cortinei, în backstage, cum ar spune englezu’, se transpiră masiv. Aici, pe malurile Trotușului și ale Cașinului, nimeni nu vrea să fie “brexit”. Nu-i decât un tur și riscurile-s mari. Cu o șansă ca asta nu te întâlnești decât prea des în viață! Ori vrei să fii primar, ori nu vrei!
Apele nu-s așezate încă. Se poartă încă discuții aspre. La baionetă! Alianțe, chestii, socoteli. Nu numai atât. Se studiază atent orice cuvânt. Interpretări de tot soiul. Politicienii noștri stau astăzi cu semantica în mână. Ce avem noi aici?! Ceee aveeeeem noooooi aiciiii?!!!
În acest vacarm al sensurilor, se pune o întrebare: cât o fi și despre NOI în ecuația asta, pe bune?!
Vreți să știți ce cred eu? Vineri am fost la o înmormântare la București, la o bună prietenă care s-a luptat aproape 12 ani cu cancerul. Întâi, a câștigat ea. Apoi, a învins el. Definitiv! Căci….
“Părând pe veci a răsări, din urmă moartea-l paște, căci toți se nasc spre a muri și mor spre a se naște” – Eminescu
Chiar, poate cineva să-mi spună de unde atâta înverșunare?!!! Că același rahat ni se întâmplă de 30 de ani.
Și dă-i, și luptă…
