În data de 11.02 a.c. în jurul orei 18.30, un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, aflându-se în timpul liber, a găsit pe o stradă din municipiul Bacău un portofel în care se aflau bani, carduri şi acte.

Fără să stea pe gânduri, plutonierul adjutant Munteanu Florinel a verificat conținutul portofelului în vederea identificării proprietarului și s-a deplasat la domiciliul acestuia pentru a restitui bunul găsit, însă din păcate acesta nu se afla la adresă.

Într-un final, după mai multe încercări, jandarmul a identificat proprietarul portofelului căruia i-a înmânat bunul pierdut.

După ce a verificat conținutul și a constatat că nu-i lipsește nimic, păgubitul a mulțumit jandarmului pentru gestul său și a declarat că pe viitor va acorda o atenție mai mare bunurilor personale.

Florinel este jandarm de 21 de ani și de-a lungul timpului acesta a dat dovadă de profesionalism, responsabilitate și spirit civic. (sursa: comunicat de presă IJJ Bacău)