Un tânăr din Onești care a incendiat două mașini din oraș în decurs de câteva ore, în zona Libertății nr. 5, a ajuns astăzi după gratii, fiind încarcerat la Penitenciarul Bacău. Inițial, pentru faptele sale – incidentul a avut loc în urmă cu mai bine de patru ani – tânărul fusese condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare. Acesta a ajuns după gratii după ce a încălcat însă obligațiile impuse de instanță refuzând să mai meargă la întrevederile cu inspectorii Serviciului de Probațiune.
Pe 21 iunie 2016, două mașini au ars în decurs de numai câteva ore, în zona Libertății nr. 5 din Onești. Polițiștii criminaliști au stabilit că cele două incendii au fost provocate intenționat și au descoperit atât autorul cât și mobilul infracțiunii: un bărbat de 31 de ani (la vremea respectivă), care a recurs la acest gest din răzbunare, după ce tatăl fetei cu care avea o relație le-a interzis să se mai vadă. Bărbatul a incendiat mai întâi un Matiz, după care și o altă mașină despre care a crezut că aparține tot părintelui celei cu care avea o relație.
“La data de 25 august a.c., în urma activităţilor specifice efectuate, poliţiştii din Oneşti au depistat, un bărbat de 35 ani, din Oneşti, pe numele căruia Judecătoria Oneşti a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Acesta a fost depus la Penitenciarul Bacău, pentru executarea pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de distrugere, respectiv incendiere cu intenţie a două autoturisme”, se arată într-un comunicat de presă emis de IPJ Bacău. (foto: imagine ilustrativă)
ERATĂ: Dintr-o regretabilă eroare, inițial s-a făcut confuzie cu un alt caz asemănător, petrecut tot în Onești, în octombrie 2017, două mașini fiind incendiate la două zile distanță, una în zona ANL-urile și cealaltă pe bulevardul Republicii. Acest caz se află pe rolul instanțelor de judecată, nefiind încă soluționat.











