Căldura excesivă a făcut astăzi două victime, în Onești. Două ambulanțe din cadrul SAJ – Substația Onești au fost solicitate să intervină, în această după-amiază, în jurul orei 14.00, la ștrandul public din Onești, după ce o adolescentă în vârstă de 16 ani a leșinat din cauza căldurii excesive. O altă fată, cam de aceeași vârstă, a acuzat stări de rău din cauza căldurii.
Două echipaje medicale s-au deplasat de urgență la fața locului și le-au acordat celor două fete îngrijirile necesare.
Din sursele Unu pe Trotuș, una dintre fete era angajată la un chioșc din interiorul ștrandului, care comercializează produse alimentare și băuturi alcoolice și non-alcoolice.
Din fericire, fetele au fost puse repede pe picioare de cadrele medicale de pe cele două ambulanțe care au intervenit.
Județul Bacău se află sub avertizare COD PORTOCALIU de caniculă. Potrivit meteorologilor, în sudul Crișanei, Banat, Oltenia, Muntenia, în jumătatea sudică a Moldovei și în vestul Dobrogei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37…39 de grade, iar minimele se vor situa între 19 și 24 de grade, astfel că disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. (foto: imagine ilustrativă)














