Bărbatul rănit grav în accidentul rutier produs marți după-amiază în localitatea Grigoreni, comuna Scorțeni, județul Bacău, a decedat.
Potrivit reprezentanților ISU Bacău, „în urma manevrelor de resuscitare, bărbatul în vârstă de circa 52 de ani a fost declarat decedat de către echipajul SAJ”.
Accidentul s-a produs în jurul orei 15:15 și a implicat două autoutilitare. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Moinești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție, unul dintre șoferi era autoevacuat, iar celălalt se afla în stare de inconștiență, cu multiple traumatisme, fiind necesară descarcerarea acestuia.
Victima a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean, care a început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
Traficul în zonă a fost restricționat temporar, circulația desfășurându-se pe un singur sens, sub coordonarea polițiștilor. Cercetările sunt continuate de către IPJ Bacău pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.












