Acasă Actualitate Reacția rectorului oneștean Mihai Dimian după ce numele său a fost vehiculat...

Reacția rectorului oneștean Mihai Dimian după ce numele său a fost vehiculat pentru funcția de ministru al Educației

 

Reacție publică a rectorului oneștean Mihai Dimian după speculațiile privind o posibilă nominalizare la Ministerul Educației: „Nu am fost și nu sunt membru al niciunui partid politic”.

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, oneșteanul Mihai Dimian, a transmis un mesaj public în care respinge ferm speculațiile apărute în spațiul mediatic privind o posibilă susținere politică pentru funcția de ministru al Educației în Guvernul condus de Ilie Bolojan.

Reacția vine după ce, în ultimele zile, numele său a fost vehiculat ca posibil candidat pentru preluarea portofoliului Educației, iar în spațiul public au apărut etichete privind o presupusă afiliere politică.

În mesajul publicat pe Facebook, rectorul a ironizat afirmațiile potrivit cărora ar fi „rector susținut de PSD” sau „USR-ist”, subliniind explicit: „NU AM FOST ȘI NU SUNT MEMBRU AL NICIUNUI PARTID POLITIC!”.

Mihai Dimian a precizat că nu consideră greșită implicarea profesorilor în politică și chiar încurajează participarea acestora în partide, pentru a aduce expertiză în zona decizională. În ceea ce îl privește, a ales însă să nu se implice direct, apreciind că politizarea excesivă a educației din România a depășit limitele normale și afectează negativ sistemul.

„Am considerat că politizarea educației a depășit limitele normale în România, iar această situație afectează negativ sistemul educațional. Drept urmare, decizia mea personală a fost să încerc dezvoltarea universității și a comunității fără o implicare politică directă”, a transmis rectorul.

Acesta a mulțumit jurnaliștilor din Suceava, Botoșani și Iași pentru modul echilibrat în care au reflectat informațiile, subliniind că o eventuală nominalizare nu a fost confirmată nici de el, nici de premierul Ilie Bolojan.

Originar din Onești, absolvent al Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești, promoția 1993, și licențiat în Matematică și Fizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, rectorul conduce din februarie 2024 Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

În încheiere, Mihai Dimian a făcut un apel la susținerea educației, evocând parcursul său personal: „Provin dintr-o familie săracă, nu am avut relații și consider că, dacă am realizat ceva în această viață, am realizat datorită educației. Din acest motiv, respect și iubesc educația!”.