Autostrada Moldovei A7, care leagă Moldova de Capitală, majoritatea tronsoanelor aflate în lucru fiind executate de antreprenorul băcăuan Dorinel Umbrărescu, începe să prindă contur de la un capăt la celălalt.

După un șir lung de contestații, care au făcut ca proiectul autostrăzii A7 pe lotul Pietroasele-Buzău să se blocheze, în sfârșit lucrurile par să intre în linie dreaptă. A fost desemnat constructorul care să se ocupe de realizarea acestui segment de autostradă, ultimul din A7 care nu a fost atribuit până acum, după ce Curtea de Apel București a respins definitiv contestația depusă de compania Danlin XXL cu privire la proiectul Autostrăzii Moldovei, pe lotul 3 Pietroasele-Buzău.

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunță că, dacă în următoarele 10 zile nu vor apărea noi contestații, va fi semnat contractul cu constructorul turc desemnat câștigător pentru a se putea trece rapid la lucrările în teren.

“Semnarea contractului pentru construcția lotului 3 al Autostrăzii Ploiești-Buzău (13,9 km), a intrat în linie dreaptă!

Lotul Pietroasele-Municipiul Buzău a fost atribuit constructorului turc TEKFEN INSAAT VE TESISAT A.S. la valoarea de 1,15 miliarde de lei (fără TVA). După reevaluarea ofertelor și după respingerea contestației Danlin XXL SRL de către Curtea de Apel București CNAIR a desemnat un nou constructor.

După trecerea termenului legal de 10 zile, dacă nu vor fi depuse noi contestații, este posibilă semnarea contractului pentru construcția ultimului din cele 13 loturi ale A7 finanțate din PNRR

Lucrările care includ 8 poduri și un pasaj (1,26 km), trebuie finalizate în 20 de luni, după emiterea Ordinului de Începere.”

Lotul Pietroasele-Buzău este singurul din cele 13 ale Autostrăzii A7 care nu a fost atribuit până acum. Motivul: un șir lung de contestații. Situația s-a prelungit luni în șir, astfel că au apărut îngrijorări cu privire la faptul că autostrada ar putea fi una “știrbă”.

Dacă pe celelalte tronsoane ale autostrăzii se lucrează intens, pentru Pietroasele-Buzău abia astăzi, 22 mai, a fost desemnat un nou constructor. Dacă și de această dată vor fi firme care vor contesta câștigătorul, situația se va agrava, ajungându-se la întârzieri importante în derularea proiectului autostrăzii. (foto: stirileprotv.ro)