Numărul CADRELOR MEDICALE infectate cu COVID-19, în județul Bacău. Peste 1.000 de cazuri, în toată țara!

0
1665

Numărul cadrelor medicale infectate cu noul coronavirus este de 1.031, conform raportării primite de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) din teritoriu la data de sâmbătă, 18 aprilie, ora 12.00.

Dintre cele peste o mie de cazuri raportate la nivel național, 11 sunt în județul Bacău.

Aproape jumătate dintre cadrele medicale infectate cu noul coronavirus provin din Suceava (462), în timp ce în București sunt 149 de cazuri.

La polul opus sunt județele Brăila, Caraș-Severin, Dolj, Harghita, Ialomița, Prahova, Tulcea – cu câte un cadru medical infectat cu COVID-19.

Încă nu există o imagine reală a situaţiei din teritoriu, susțin cei de la Solidaritatea Sanitară. Datele lor nu coincid cu cele oficiale. Ei spun că 20 la sută dintre cei confirmaţi cu Covid 19 sunt salariaţi din Sănătate. Sindicaliştii spun că peste 1500 de angajaţi din Sănătate au făcut Covid, notează TVR.