UPDATE – 10.59: Pompierii oneșteni au reușit să lichideze incendiul. În urma acestuia, au ars circa 100 de metri pătrați de casă și anexă. Potrivit pompierilor salvatori, incendiul a fost declanșat de mai multe scântei în condițiile burlanul metalic al sobei pentru evacuarea fumului era deteriorat.
UPDATE – 10.41: Foto de la incendiu – sursa: ISU Bacău
ȘTIREA INIȚIALĂ
O casă din satul Poiana Sărată, comuna Oituz, a luat foc, în această dimineață (n.r. – miercuri, 16 ianuarie), la fața locului deplasându-se două autospeciale cu apă și spumă și un echipaj SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Onești.
“Incendiul este localizat, se manifestă generalizat la o casă de locuit, pe o suprafață de circa 80 de metri pătrați, construcție din lemn și acoperiș din tablă. Se lucrează la lichidare”, ne-a declarat mr. Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.
Vom reveni cu detalii.