Acasă Actualitate NEWS ALERT: (FOTO) ACCIDENT pe DN11A, la Adjudul Vechi, 7 copii și...

NEWS ALERT: (FOTO) ACCIDENT pe DN11A, la Adjudul Vechi, 7 copii și 2 adulți implicați. PLANUL ROȘU, activat

 

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat luni seară, în judeţul Vrancea, după ce un microbuz s-a răsturnat. Iniţial, ISU Vrancea a transmis că au fost implicate 16 persoane, poliţiştii precizând ulterior că în vehicul erau 7 copii şi 2 adulţi. Oficialii ISU Vrancea au precizat că toţi cei 9 ocupanţi ai vehiculului au fost transportaţi la spital, notează stirpesurse.ro.

Potrivit ISU Vrancea, accidentul s-a produs la ieşire din Adjudul Vechi spre Homocea.

”În urma incidentului rutier au rezultat 9 victime care au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii de specialitate”, a transmis sursa citată.

La rândul lor, reprezentanţii IPJ Vrancea au precizat că în microbuz se aflau 7 copii şi 2 adulţi, fără ca cineva să fie rănit.

”Microbuzul care se deplasa pe DN 11 A a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat”, a transmis IPJ Vrancea. Instituţia a precizat că nu au fost persoane rănite, iar Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat. (foto: ISU Vrancea)