Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată care vizează 12 județe din estul și sud-estul țării. Atenționarea intră în vigoare joi, 30 aprilie, ora 13.00 și este valabilă până diseară, la ora 21.00.

În Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în estul si sudul Moldovei (vezi harta) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 60…70 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, averse ce vor avea și caracter torențial, informează meteorologii.

Începând de vineri de la prânz, 1 mai, până luni seară, 4 mai, la ora 22:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.