Serviciile publice judeţene pentru permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor vor organiza 26 de sedii secundare şi în alte localităţi, pe lângă cele existente în municipiile reşedinţă de judeţ, a anunţat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, relatează Agerpres. Unul dintre cele 26 de sedii secundare pentru permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor va fi la Onești.
„Această măsură reprezintă încă un pas important al MAI pentru dezvoltarea serviciului public, oferind cetăţenilor care solicită derularea de operaţiuni pe linie de înmatriculare auto să aleagă între sediul aflat în municipiul reşedinţă de judeţ sau sediul secundar, ceea ce va conduce la diminuarea distanţelor parcurse în vederea soluţionării diferitelor operaţiuni, dar şi la reducerea aglomeraţiei”, a declarat Marcel Vela.
În aceste sedii secundare se vor desfăşura activităţi de preluare a documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare a vehiculelor şi de eliberare a plăcuţelor cu numere de înmatriculare. În zilele de marţi şi joi, cetăţenii vor putea beneficia de aceste servicii fără a fi nevoie să se deplaseze până în municipiile reşedinţă de judeţ.
Cele 26 de sedii vor funcţiona în Sebiş – Arad, Câmpulung – Argeş, Oneşti – Bacău, Năsăud – Bistriţa Năsăud, Dorohoi – Botoşani, Făgăraş – Braşov, Caransebeş – Caraş-Severin, Câmpia Turzii – Cluj, Medgidia – Constanţa, Tecuci – Galaţi, Topliţa – Harghita, Petroşani – Hunedoara, Urziceni – Ialomiţa, Paşcani – Iaşi, Bragadiru – Ilfov, Sighetu Marmaţiei – Maramureş, Reghin – Mureş, Roman – Neamţ, Caracal – Olt, Câmpina – Prahova, Mediaş – Sibiu, Câmpulung Moldovenesc – Suceava, Lugoj – Timiş, Măcin – Tulcea, Bârlad – Vaslui şi Drăgăşani – Vâlcea.
Sediile noi, inclusiv cel de la Onești, ar urma să fie operaționalizate din data de 22 septembrie. (foto: imagine ilustrativă)