Băcăuanii nu se înghesuie să se vaccineze, județul nostru fiind printre codașe, după ritmul vaccinării anti-Covid-19. În total, până la această oră s-au vaccinat circa 4 milioane de români, dintre care cei mai mulţi, mai bine de 2,8 milioane, au primit şi rapelul, după cum a spus Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiță a precizat că nu a văzut o scădere a dorinţei de vaccinare măsurată de prima doză administrată, însă declară în acelaşi timp că este important ca numărul celor care primesc prima doză să crească pentru a putea ţine în frâu pandemia.

Cea mai bună acoperire din populaţia rezidentă a ratei de vaccinare este în Bucureşti, cu 35,7% din populaţia rezidentă. Pe locul al doilea este Cluj, cu 32% rata de acoperire vaccinală a populaţiei, urmat de Sibiu şi Braşov. La polul opus, în Suceava doar 11% din populaţia rezidentă s-a vaccinat, iar interes scăzut a fost şi în judeţele Neamţ, Bacău (12,65 % din populaţia rezidentă şi 15,5% populaţie eligibilă) sau Giurgiu, cu doar 12% acoperire vaccinală.

„Peste 67% dintre persoanele care se vaccinează cu doza unu fac acest lucru prin prezentare directă. În total sunt 987 de centre cu toate cele patru tipuri de vaccinuri. În mediul rural tendinţa este să ajungem să vaccinăm la fiecare gospodărie, ne dorim să asigurăm accesul la vaccinare cât mai simplu, fără efort din partea oamenilor, mai ales în mediul rural“, a mai spus Gheorghiţă.

Cea mai mare pondere a persoanelor vaccinate cu cel puţin o doză din total este din categoria de vârstă cuprinsă între 60 şi 69 de ani, cu peste 20% din totalul celor vaccinaţi până acum în România. Locul al doilea este ocupat de categoria de vârstă cuprinsă între 40 şi 49 de ani, urmată de cea între 50 şi 59 de ani, cu peste 18% fiecare. Procent mai scăzut se observă însă la persoanele de peste 80 de ani, de aproape 4% din total, deşi sunt cele mai vulnerabile în faţa infecţiei. (foto: imagine ilustrativă)