Vânzările la medicamentele pentru răceală şi gripă eliberate fără reţetă, un segment pentru care sezonul rece aduce creşteri semnificative pe piaţa românească, au ajuns la 712 milioane de lei (peste 150 de milioane de euro) în 2018, potrivit datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut, informează zf.ro.

Pe această piață care depășește 700 de milioane de lei, cel mai vândut medicament este Nurofen, produs de compania britanică Reckitt Benckiser, care este prezentă pe piața din România cu zeci de branduri și nu doar din domeniul farmaceutic.

Strepsils, un alt produs al companiei Reckitt Benckiser, ocupă locul secund în topul vânzărilor medicamentelor pentru răceală în România, iar pe locurile trei, patru și cinci se situează, în ordine Teraflu (GlaxoSmithKline – companie globală farmaceutică, cu sediul central la Londra), Bioflu (Biofarm – companie farmaceutică din România) și Faringosept (Sun Pharmaceutical Industries – companie globală înființată în India, la Mumbai, în 1983).

Altfel, epidemia de gripă a crescut vânzările în farmacii cu până la 20% în prima lună a lui 2019.