Apa a depăşit pe alocuri jumătate de metro la Slănic Moldova, în urma ruperii de nori de ieri (n.r. – luni, 11 iunie), producând pagube materiale însemnate. Râurile din zonă au ieşit din albii şi au rupt gardurile gospodăriilor.
În cartierul Cireșoaia au fost inundate 35 de curți și beciuri și patru locuințe, dar pagube s-au consemnat și în cartierul Cerdac, șapte curți fiind inundate. Totodată, strada Zorilor a fost afectată de aluviuni.
”În Slănic Moldova s-a intervenit cu trei autospeciale de primă intervenție și comandă, trei motopompe transportabile și o motopompă remorcabilă pentru decolmatarea pârâului Rece şi a drumului judeţean DJ 116 din staţiune. În sprijinul echipajelor noastre (n.r. – 19 pompieri militari) au intervenit cu zece persoane Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din oraş, cu trei buldoexcavatoare, o autobasculantă, o autospecială de intervenţie şi una de teren și patru motopompe transportabile. Drumul Naţional din zonă a fost acoperit de aluviuni, dar au intervenit cei de la Drumuri şi Poduri pentru a le degaja”, a declarat, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.