Protoieria Onești a donat pacienților internați la Spitalul Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” o cantitate semnificativă de mere, pe care le primise în dar de la Ferma Bogdăneşti.
„Mulțumim Protoieriei Onești care ne-a oferit astăzi, 20 octombrie 2023, o cantitate semnificativă de mere, spre beneficiul celor internați în spitalul nostru!
Asemenea gesturi aduc un zâmbet și un plus de sănătate pacienților!
Să fim sănătoși cu toții!”, au transmis reprezentanţii spitalului din Oneşti.














