Conducerea Liceului Tehnologic din Dărmănești se preocupă să dezvolte permanent parteneriate și să implementeze proiecte menite să îmbunătățească calitatea actului didactic și dotările instituției.

Urmărim astfel să ne punem amprenta în mod pozitiv asupra experienței pe care elevii o au în cadrul instituției noastre de învățământ și să le deschidem orizonturile către alegeri potrivite pentru ei în cariera pe care o vor urma”, arată conducerea unității.

Fabrica de panel HS Baco Panels din Comănești, parte a HS Timber Group, este unul dintre colaboratorii Liceului Tehnologic din Dărmănești care a sprijinit considerabil unitatea de învățământ în ultimii doi ani.

Astfel, elevii de la școala profesională de la profilul mecanic au beneficiat de stagii de practică plătite în cadrul fabricii moderne de la Comănești și de posibilitatea angajării după terminarea studiilor.

Iar Liceul a beneficiat și de o sponsorizare din partea HS Baco Panels (fabrică ce are aproape 850 de angajați), care a permis școlii să placheze pereții coridoarelor și să decoreze sălile de clasă.

“Mulțumim HS Baco Panels și domnului director Alexandru Agache pentru oportunitățile oferite elevilor noștri și contribuția consistentă adusă la îmbunătățirea bazei noastre materiale!

Mulțumim domnului primar Constantin Toma pentru sprijinul logistic și financiar și pentru implicarea constantă!” – conducerea Liceului Tehnologic Dărmănești. (foto: Liceul Tehnologic Dărmănești)